Sunt oarecum dezamagita de reactia anumitor persoane la o afirmatie sincera a mea.Nu pot sa inteleg de ce faptul ca am recunoscut cu o mare sinceritate (debordanta au spus unii) anumite lucruri pe care le-am facut,de care poate nu sunt extrem de mandra… dar le-am facut, fac parte din trecutul meu si cred ca recunoscandu-le am facut un prim pas spre a evita repetarea lor.Oare era mai corect sa fi spus exact ce se dorea sa se auda de la mine? Era mai bine sa fi pozat in persoana care si-ar fi dorit X sau Y? In cazul asta atunci cand poate s-ar fi aflat aceste lucruri nu as fi fost catalogata drept o persoana falsa… care isi creeaza propria realitate? Sunt “acuzata” ca spun prea multe despre mine,ca dau tot;ce sa fac, sa dau doar jumatati de fapte? Eu consider asta drept sinceritate, nu imi este rusine cu mine sau cu fapte din trecutul meu (mai indepartat sau nu) imi accept trecutul si sunt multumita cu mine,nu sunt perfecta (sunt extrem de departe de a fi perfecta,si nici nu imi doresc sa ajung mai aproape, as deveni extrem de plictisitoare si neinteresanta) nu pot si nu vreau sa fiu ce vor altii, nu pot si nu stiu sa joc ce vor altii, stiu sa joc un singur rol,rolul meu,de femeie,de copil,de prietena… uneori de jigodie (pot fi si asa), ca orice om am si rautati, uneori simt nevoia razbunarii (razbunarea este arma prostului intr-adevar, dar uneori este mai prost cel ce nu se razbuna), alteori gresesc, interpretez fapte si vorbe aiurea,sunt geloasa (atunci cand intr-adevar iubesc) al dracu’ de impulsiva,mereu nerabdatoare,asta este… sunt EU si sunt mandra ca sunt asa.
Cei ce vor sa se bucure de calitatile mele, trebuie sa imi accepte defectele in primul rand,trebuie sa inteleaga ca tot timpul voi spune exact ce gandesc, nu ma voi ascunde in spatele vorbelor alese,chiar daca uneori ce spun poate ranii sau dezamagia.Voi copilari atata timp cat simt ca trebuie sa copilaresc,chiar daca sunt catalogata ca fiind infantila, imatura sau orice alt sinonim.Voi fi jigodie cu cine consider ca merita,chiar daca asta imi va aduce “complimente” gen “femeia dracu’…”.Voi fi ironica (si autoironica) de cate ori voi avea ocazia,chiar daca unii vor considera ca o fac din vreo frustrare.Voi fi prietena cui simt ca merita,voi avea incredere in oameni chiar daca sunt considerata naiva, imi voi sustine parerile indiferent daca sunt acceptate sau nu de anumite persoane,voi avea idealuri chiar daca vor fi considerate idealuri mult prea inalte sau poate absurde, voi iubi asa cum stiu, cum vreau si cum imi place chiar daca voi fi considerata prea directa si uneori prea patimasa…
Iar cei ce nu isi vor dorii sa ma schimbe si ma vor accepta asa, vor castiga o persoana care poate pune suflet in orice intreprinde, care poate fi un om de nadejde,care atunci cand isi da cuvantul sau promite ceva face pe dracu-n patru sa se tina de promisiune,care este foarte sincera,care stie sa imparta sentimente, lucruri, fapte si care poate sa isi recunoasca greselile...(prea modesta)
Sunt mandra ca sunt asa, stiu ca cei ce imi vor ramane alaturi vor reusit sa imi accepte defectele, cei ce au plecat, nu m-au meritat sau poate i-am inhibat cu personalitatea mea. Am avut, am si voi avea mereu incredere in mine, tot timpul voi privii in ochi pe cel ce imi sta in fata si in mod sigur nu imi voi incalca principiile de dragul anumitor persoane sau situatii.
