Asta sunt..

Sunt oarecum dezamagita de reactia anumitor persoane la o afirmatie sincera a mea.Nu pot sa inteleg de ce faptul ca am recunoscut cu o mare sinceritate (debordanta au spus unii) anumite lucruri pe care le-am facut,de care poate nu sunt extrem de mandra… dar le-am facut, fac parte din trecutul meu si cred ca recunoscandu-le am facut un prim pas spre a evita repetarea lor.Oare era mai corect sa fi spus exact ce se dorea sa se auda de la mine? Era mai bine sa fi pozat in persoana care si-ar fi dorit X sau Y? In cazul asta atunci cand poate s-ar fi aflat aceste lucruri nu as fi fost catalogata drept o persoana falsa… care isi creeaza propria realitate? Sunt “acuzata” ca spun prea multe despre mine,ca dau tot;ce sa fac, sa dau doar jumatati de fapte? Eu consider asta drept sinceritate, nu imi este rusine cu mine sau cu fapte din trecutul meu (mai indepartat sau nu) imi accept trecutul si sunt multumita cu mine,nu sunt perfecta (sunt extrem de departe de a fi perfecta,si nici nu imi doresc sa ajung mai aproape, as deveni extrem de plictisitoare si neinteresanta) nu pot si nu vreau sa fiu ce vor altii, nu pot si nu stiu sa joc ce vor altii, stiu sa joc un singur rol,rolul meu,de femeie,de copil,de prietena… uneori de jigodie (pot fi si asa), ca orice om am si rautati, uneori simt nevoia razbunarii (razbunarea este arma prostului intr-adevar, dar uneori este mai prost cel ce nu se razbuna), alteori gresesc, interpretez fapte si vorbe aiurea,sunt geloasa (atunci cand intr-adevar iubesc) al dracu’ de impulsiva,mereu nerabdatoare,asta este… sunt EU si sunt mandra ca sunt asa.
Cei ce vor sa se bucure de calitatile mele, trebuie sa imi accepte defectele in primul rand,trebuie sa inteleaga ca tot timpul voi spune exact ce gandesc, nu ma voi ascunde in spatele vorbelor alese,chiar daca uneori ce spun poate ranii sau dezamagia.Voi copilari atata timp cat simt ca trebuie sa copilaresc,chiar daca sunt catalogata ca fiind infantila, imatura sau orice alt sinonim.Voi fi jigodie cu cine consider ca merita,chiar daca asta imi va aduce “complimente” gen “femeia dracu’…”.Voi fi ironica (si autoironica) de cate ori voi avea ocazia,chiar daca unii vor considera ca o fac din vreo frustrare.Voi fi prietena cui simt ca merita,voi avea incredere in oameni chiar daca sunt considerata naiva, imi voi sustine parerile indiferent daca sunt acceptate sau nu de anumite persoane,voi avea idealuri chiar daca vor fi considerate idealuri mult prea inalte sau poate absurde, voi iubi asa cum stiu, cum vreau si cum imi place chiar daca voi fi considerata prea directa si uneori prea patimasa…
Iar cei ce nu isi vor dorii sa ma schimbe si ma vor accepta asa, vor castiga o persoana care poate pune suflet in orice intreprinde, care poate fi un om de nadejde,care atunci cand isi da cuvantul sau promite ceva face pe dracu-n patru sa se tina de promisiune,care este foarte sincera,care stie sa imparta sentimente, lucruri, fapte si care poate sa isi recunoasca greselile...(prea modesta)
Sunt mandra ca sunt asa, stiu ca cei ce imi vor ramane alaturi vor reusit sa imi accepte defectele, cei ce au plecat, nu m-au meritat sau poate i-am inhibat cu personalitatea mea. Am avut, am si voi avea mereu incredere in mine, tot timpul voi privii in ochi pe cel ce imi sta in fata si in mod sigur nu imi voi incalca principiile de dragul anumitor persoane sau situatii.       
 

.

Ce sa spun??Nici nu mai am ce sa spun.Pur si simplu simt ca am luat-o razna..doar mie mi se poate intampla asta.Nu mai stiu cine sunt,nu mai stiu cine este,nu ma mai recunosc..ce p**a mea s-a intamplat cu mine?Nu ma mai inteleg deloc,il iubesc..si atunci de ce fac asta,de ce indepartez pe toata lumea care chiar tine la mine.Ce merit eu pentru asta?..Nimic,asta merit,nici macar "te iubesc-ul" pe care mi-l spune cu atat de multa dragoste nu il merit.Mi-am dat seama,nu el este devina,ci eu...Asta sunt  pur si simplu,nu ma pot schimba sau sa imi ascund defectele.Mai are vreun rost sa ma mai chinui?Nu,asta ziceam si eu..Stiu ca o sa fie greu pentru el..dar intr-un fel ii v-a fi bine.Si da,il iubesc,il iubesc cu toata fiinta mea,si niciodata nu i-am vrut raul,si nu ma intereseaza ce cred altii despre mine si el..pur si simplu este "EL",si il iubesc.Dar asta e,sunt o nebuna nu?Punct..si o luam de la capat..nu are rost,m-am gandit mai bine.Mi-am terminat si tigarea..si tot nu m-am calmat,piticii dupa creier nu mai au stare,dar ma rog.Nu uita ca...te iubesc cum nimeni nu te v-a iubii never :)

happy :)

A venitttt!Cat am asteptat momentul asta,mi-a fost atat de dor de el.Este 9 septembrie,l-am simtit din nou,cum am adormit in bratele lui,trezindu-ma doar cu sarutarile sale.Te iubesc atat de mult.Nu te v-oi mai lasa sa pleci de langa mine niciodata,tu esti totul pentru mine,daca tu nu ai fi viata mea nu ar mai avea nici un sens.Tu imi dai puterea de a merge mai departe,tu esti lanaga mine si ma incurajezi cand toti fug,tu esti alinarea de care am cautat-o atata timp.Esti ca un inger,ingerul meu,care tot timpul ma vegheaza si ma invata ce e bine si ce nu.Tu pentru mine=eroul meu.M-ai salvat mereu,si pentru asta nu iti pot multumii niciodata indeajuns pentru tot ce ai facut pentru mine,si din mine.Multumesc,multumesc,multumesc de 100 de ori,si te iubesc mai mult decat pe oricine.Te iubesc...!

Nu imi convine.

Am zis nu,nu vreau sa plece.Stiu ca nu o sa stea mult,dar o sa treaca atat de greu timpul fara el.Simt ca nu mai sunt eu,simt cum imi vine sa bat pe toata lumea,nu pot sa cred.Deja imi este dor de sarutarile lui,imi este dor sa ma tina strans in brate si sa imi spuna ca ma iubeste,imi este dor de el.Dar o sa treaca,cand v-a venii din nou acasa o sa il strang in brate si nu ii voi mai da drumul NICIODATA.As vrea sa fiu tare,sa nu ma mai doara,dar nu pot.Simt o durere mai mare,cu fiecare minut in plus care trece,simt cum o iau razna.De ce nu esti aici,sa stai cu mine,de ce trebuie sa pleci,de ce?Deabea astept sa vii inapoi,sa imi spui cat de dor ti-a fost de mine,debea astept sa te sarut,sa iti simt respiratia...TE IUBESC atat de mult..!

Dezamagire..

Ar trebuii sa invat sa astept dezamagirile,sa nu mai am atatea asteptari,ar trebuii sa invat sa nu mai pun suflet in orice,sa nu mai dau atata atentie unor lucruri care nu sunt ale mele.Ar trebuii sa invat sa fiu egoista,sa invat sa pastrez o bucatica din sufletul meu,din energia si ambitia mea si pentru mine.Ar trebuii sa iau oamenii asa cum sunt,sa nu ma mai chinui sa ii inteleg sa ii cunosc,ci doar sa ii vad,sa ii simt putin iar daca sunt ceea ce imi trebuie sa ii pastrez,daca nu,sa fug cat pot.Ar trebuii sa invat ca prietenia nu mai este la fel,acum este doar un truc murdar,unde toata lumea se enerveaza reciproc.Ar trebuii sa invat sa nu imi mai exprim bunele intentii,sfaturile sau parerile,pentru ca par atacuri in fata altor persoane.Ar trebuii sa accept ca nu toti oamenii pot fi adeschisi,sinceri,increzatori,chiar daca din partea mea simt toate lucrurile enumerate.Ar trebuii sa imi pretuiesc mai bine lacrimile,sa nu le mai vars pentru oricine care arunca cu vorbe doar ca sa vada aceste lacrimi.Ar trebuii sa imi pastrez calmul,sa imi domolesc temperamentul vulcanic,sa imi conserv neuronii(neuroni din care in curnad imi v-a ramane doar unul,si acela in coma).Doar eu pot face toate astea pentru mine,sufletul si nervii mei,nu au un "safe mode" pe care sa stiu sa il activez,stiu sa fiu doar EU,un om mult prea deschis,impulsiv,sincer pentru foarte multi din cei ce imi sunt in preajma..dar asa cum am invatat multe luand palme peste bot de la viata,voi invata si lectia egoismului si a nepasarii.Asa nu voi mai fi dezamagita,nu voi mai varsa lacrimi si nu imi voi mai ucide putinii neuroni pe care ii mai  am(inca).

Maybe

Mai tineti minte copilaria,ce usor puteam fii prieteni? "Buna eu sunt "x",Buna eu sunt "z";Si urma intrebarea: "Vrei sa fim prietene?"..Ehh acum nu mai este asa,acum deja am ajuns la stadiul unde,se pun mai intai orgoliile,ambitiile si alte chesti minuscule.Din cate stiu eu,"Prietenia inseamna a fi frate si sora, doua suflete ce se ating fara sa se confunde, doua degete ale aceleiasi maini",dar acum nu mai este acelasi lucru.Nu inteleg de ce se strica prieteniile,pentru ce...sau pentru cine?Este o intrebare buna nu?In fine..am avut multe prietene/prieteni pana cum si din cate am observat ma certam mereu numai din cacaturi(scuzati-mi expresia).De ce o prietenie nu se bazeaza pe incredere,de ce se pun mereu numai obligatii in fata prieteniei?Poate..pana la urma imi v-a raspunde si mie cineva,candva la aceste intrebari..

Atunci..ce e iubirea?

O fereastra de messenger cu Falling Hearts environment nu e iubire. Nici macar :X, :*, >:D< nu sunt iubire.
Poti sa ii spui "Te iubesc" inainte de masa si "Strang eu masa, puisor" dupa, nu e iubire. Poti sa o suni de 10 ori pe zi sa o intrebi ce face, nu e iubire. Daca ii trimiti un buchet de trandafiri urias, tot nu e iubire. Daca ii faci cadou un cristal Swarowski fara motiv ("just because it's Sunday") nu e iubire. Daca o vezi intrand la duş si te innebuneste cu silueta ei si sanii ei perfecti, nu e iubire. Daca abia astepti sa o vezi din nou ca sa faceti sex, nu e iubire. Daca faci sex cu ea intre 20 si 80 de minute o partida, nu e iubire. Daca o scoti in oras la teatru nu e iubire. Daca pleci de nebun la mare dupa ea, doar sa va vedeti acolo, nu e iubire. Daca o ajuti sa treaca peste cele mai grele momente din viata ei, nu e iubire.
Si atunci?
Atunci cand inchid ochii si el ma inconjoara cu fiinta si aura lui, apoi deschid ochii si tot nu vad nimic in afara de el, atunci stiu ca il iubesc. Daca imi spune cuvinte grele si eu vreau sa il strang in brate, atunci il iubesc. Daca vreau sa fiu langa el pur si simplu, dar nu sunt si il las sa respire, il iubesc. Daca ma scol dimineata cu gandul la el, ziua imi merge in functie de ce privire imi arunca sau daca imi zambeste sau de ce imi spune, si seara mereu sunt melancolic pt ca nu e langa mine, inseamna ca il iubesc. Daca eu nu sunt poeta, dar ii scriu o poezie, s-ar putea sa il iubesc. Daca mi-as da cele doua picioare pentru fericirea lui, chiar daca nu e cu mine, atunci sigur il iubesc, dar asta va trece. Daca ii spun ca il iubesc si el ma refuza cu raceala, dar eu tot mi-as da sufletul pentru el, inseamna ca aveam dreptate. Daca vreau sa ii aflu temerile si greutatile in speranta ca le pot lua asupra mea ca el sa nu trebuiasca sa le care, il iubesc. Daca ma voi descoperi vreodata in totalitate, il voi iubi si ne vom consuma iubirea in rai (pentru ca acolo vom fi).